In final Tangen l-a rugat pe unul dintre fratii mai mari sa obtina permisia de a pleca. Acesta a reusit, si i-a spus lui Tangen: “Totul este aranjat, astfel incat sa pleci indata.”

Tangen s-a dus la Sengai pentru a-i multumi pentru permisie, insa Sengai nu a facut decat sa il plezneasca din noi peste cap.

Tangen s-a dus din nou la fratele mai mare. Acesta a spus: “Nu este nicio problema. Nu se poate ca Sengai sa iti dea voie, pentru ca apoi sa se razgandeasca. O sa ii atrag atentia asupra acestui fapt.”

Sengai i-a spus apoi: “Nu mi-am retras acrodul. Am vrut doar sa ii mai dau o palma, caci atunci cand se va intoarce va fi iluminat si nu voi mai avea ocazia.”

Maestrul Zen Sengai avea multi invatacei. Unul dintre ei se trezea in noapte, sarea zidul templului si fugea in oras sa se distreze.

Sengai inspectand dormitoarele, si-a dat seama ca invatacelul lipsea si a gasit si locul in care a sarit zidul cu tot cu scaunul inalt pe care l-a folosit. Maestrul Zen Sengai a luat scaunul si s-a asezat in locul lui. Cand tanaraul s-a intors, nu stia ca acolo se afla Sengai si l-a calcat pe cap inainte sa sara pe pamant. Cand si-a dat seama ce a facut, a ramas fara vorba.

Maestrul Sengai i-a spus: “Dimineata este foarte racoare. Sa ai grija sa nu racesti.”

Invatacelul nu a mai fugit niciodata.